Pentru cei care nu cunosc acest arbore, este important de a menţiona faptul, că Noni ( denumirea aborigenă a fructului plantei date) se întîlneşte atît sub formă de tufar, cît şi ca pom integru.
Ştiinţific, copacul se numeşte “Morinda citrifolia L.”, în care Morinda – este denumirea familiei, iar ctrifolia-aceasta este specia. Litera „L „ la sfîrşitul acestei expresii indică autorul, care pentru prima dată a publicat denumirea acestei plante. Acesta este cercetătorul suedez - naturalistul Carl von Linne (1707 -1778) . Botaniştii euriopeni au fost cunsocuţi cu Morinda citrifolia încă la începutul secolului 18.
Morinda citrifolia ( noni ) creşte din abundenţă atît în partea de sud a Oceanului Pacific în Polinezia Franceză, cît şi pe toată partea de sud a Oceanului Pacific , acolo unde se conţine solul vulcanic necontaminat. Acestea sunt insulele Taiti, Noua Zeelandă, Malaezia şi pe continentele Australia, în Asia (Vietnam), America Centrală (Costa -Rica).
Este îndeajuns unui tufar sălbatic doar să sloboadă rădăcini în solul vulcanic, aşa încît el atinge înălţimea de la3 la 6 metri şi începe intensiv să dea roade, că pe an se poate de strîns de la 12 la 14 roade. Mai des, noni creşte în apropierea lavelor pietrificate, care este îndestulată, plină cu diferite componente nutritive şi substanţe, ce au o influenţă benefică asupra lumii vegetale. Copacul noni se deosebeşte prin frunzele sale de culoare verde-închisă, strălucitoare,cu formă ovală.
Iar fructul său reprezintă un ciorchine , pe care apar flori albe, cu miros plăcut-unele cu patru, altele cu cinci petale, care au corola sub formă de pîlnie, din care se arată peţiolul şi staminele.Atrase de mirosul florilor noni, insectele polenizeasză aceste fructe. Polenizarea o face şi vîntişorul care adie uşor.
Noni este o plantă exclusivă deja pentru faptul că practic nu este supusă maladiilor şi invaziilor parazitare, fapt care îl face un adevărat longeviv. Posibil din acest motiv, este mare şi forţa noni, pe care copacul o transmite oamenilor şi animalelor.
Apa neimpurificată, aerul curat şi solul vulcanilor creează condiţii optimale pentru creşeterea acestui produs agricol de calitate înaltă. Întrucît fructele noni se află la diferite etape ale coacerii, deaceea copacul poate da fruct în fiecare lună. Fructele coapte nonmi pot fi recunoscute după culoarea caracteristică alb-lăptoasă şi după miros, care aminteşte mirosul de caşcaval.
Copacii, sucul fructelor pe care le propuneCompania Health For You, cresc pe plantaţiile Costa-Ricăi. Acest suc excelent poartă denumirea de “Costa-Rica Premium Noni” care este la 100% organic.
Acesta este un suc pur, fără amestecuri, fără conservanţi, cu un efect terapeutic minunat.
Savuraţi-l cu plăcere!

„Sănătatea este mult mai importantă de toate bunurile vieţii. Întradevăr un sărac sănătos e mult mai fericit decît un împărat bolnav”. A. Şopengauer